Radu Drăgușin, fundașul central român în vârstă de 21 de ani de la Genoa, ar putea ajunge la campioana Italiei, Napoli.
Cotat la opt milioane de euro de către Transfermarkt, Radu Drăgușin a fost cumpărat de către Genoa în schimbul sumei de 5.5 milioane de euro de la Juventus.
Acum, fundașul român ar putea ajunge la Napoli, susține site-ul calciomercato.com.
„Printre jucătorii monitorizați de către Napoli s-ar număra și Radu Drăgușin, fundașul central român în vârstă de 21 de ani pe care Genoa l-a cumpărat de la Juventus în luna ianuarie cu 5.5 milioane de euro. Totuși, intenția napoletanilor nu ar fi să îl cumpere în această perioadă de mercato, ci să obțină evenentual o opțiune de cumpărare pentru viitor”, notează sursa citată.
Potrivit publicației menționate, Genoa s-ar alege cu doi jucători în schimbul lui Radu Drăgușin: Alessio Zerbin, extrema stânga în vârstă de 24 de ani, și Gianluca Gaetano, mijlocașul ofensiv în vârstă de 23 de ani. În sezonul trecut, ambii au fost împrumutați. Primul, la Frosinone și cel de-al doilea, la Cremonese.
În urmă cu câteva zile, jurnaliștii italieni au scris și despre suma pe care ar putea să o plătească Napoli în schimbul lui Radu Drăgușin.
„Este un jucător cu un potenţial mare, care, dacă va fi cumpărat cu câteva milioane, ar putea genera şi un câştig important în viitor, precum şi o satisfacţie tehnică.
Din moment ce Genoa l-a cumpărat de la Juventus pentru 5,5 milioane de euro, cerea ar fi acum de cel puţin 8-10 milioane de euro. Încă nu există o negociere reală, dar Drăguşin se încadrează în profilul de interes pentru Napoli. Mai presus de toate, s-ar putea răzbuna pe fostul club, Juventus Torino, pentru că nu a crezut în el şi a preferat alţi jucători”, au scris jurnaliștii italieni de la Spazio J, zilele trecute.
În sezonul recent încheiat din Serie B, Radu Drăgușin a jucat 38 de meciuri pentru Genoa și a reușit să înscrie patru goluri în campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER